Institutul pentru Politici Publice (IPP) și Asociația Municipiilor din România (AMR) a relansat seria de cursuri specializate în domeniul politicilor publice, punând la dispoziția celor interesați resursele Centrului de Suport de care dispune. In acest context, in zilele de 22 si 23 mai, reprezentantii APOR au participat la evenimentul organizat in Ploiesti, la Hotel Europa.

Cursul din acest an s-a adresat reprezentanților societății civile din ţară, oferind posibilitatea acestora de a-şi consolida cunoştinţele privind principiile şi regulile de bază în planificarea şi evaluarea politicilor publice, cu
aplicabilitate la măsuri concrete de politică publică.

Au participat specialişti cu bogată experiență în monitorizarea efectelor concrete pe care politicile publice importante, elaborate în România, le-au avut în plan local și central în ultimii ani.

In cadrul prezentarilor, au fost îmbinate elemente teoretice de bază despre etapele necesare elaborării unei politici publice, metode de planificare și evaluare, măsuri de urmărire a impactului politicilor cu exerciţii practice plecate din activitatea curentă a autorităţilor locale.

Cursanții au asistat la prezentări interactive, iar la final au primit diplome de participare, dar și posibilitatea ca,
ulterior, punând în practică parte din cunoștințele acumulate, să solicite asistență tehnică IPP, în materia
implementării și gestionării procesului de politici publice.

Sponsori si parteneri

Donatii

Donează pentru tine, donează pentru a fi sănătos!